STRATEGIA DE CERCETARE
Strategia cercetării ştiinţifice desfășurate în cadrul Facultății de Agronomie în perioada următoare răspunde misiunii şi obiectivelor Universităţii din Craiova privind cercetarea ştiinţifică, inovarea şi transferul tehnologic definite de Carta Universităţiişi se încadrează în strategia cercetării științifice a Universităţii din Craiova, strategia naţională în domeniul cercetării şiîn contextul european.
OBIECTIVE STRATEGICE:
A. Reconfigurarea şi optimizarea activităţii de cercetare, dezvoltare şi inovare într-un cadru naţional de competitivitate, valorificare şi relevanţă naţională și internațională;
B. Revigorarea acestor activităţii de cercetare, dezvoltare și inovare de la nivelul întregii facultăți, astfel încât aceastea să poată permite, pe termen scurt şi mediu, ierarhizarea priorităților în cercetare de la nivelul celor două departamente.
Strategia de cercetare, dezvoltare, inovare a Facultății de Agronomie pentru are la bază următoarele trei dimensiuni majore:
- cercetarea ştiinţifică propriu – zisă, cu următoarele sale
tipuri esenţiale: cercetarea fundamentală și cercetarea ştiinţifică aplicativă;
- cercetarea – dezvoltarea, ca a doua dimensiune majoră vizată, se
referă la oferirea oportunităţilor de valorificare a tuturor categoriilor de cunoştinţe si procedee, definite anterior, astfel încât să asigure transformarea lor în servicii, tehnologii, brevete şi produse, exprimate în publicaţii, prototipuri, proiecte, etc.;
3. inovarea si „transferul tehnologic”, care incumbă, aprioric, valorificarea efectivă, a cercetării şi dezvoltării.
Inventarierea domeniilor de competenţă şi stabilirea temelor de cercetare prioritare, în acord cu Strategia de cercetare, dezvoltare şi inovare a Universității din Craiova va reprezenta o prioritate în perioada următoare.
Temele principale la care trebuie să ne racordăm sunt: schimbări climatice; acțiuni de combatere a schimbărilor climatice, de mediu, utilizarea eficientă a resurselor și materiilor prime; securitate alimentară, agricultură biologică și ecologică, și silvicultură durabilă, cercetare GIS și cadastru, agro și bioeconomie; ameliorarea plantelor agricole și silvice, conservarea biodiversității, pracici noi în Agroturism, protecțaia plantelor, îmbunățățiri funciare, agrochimie și protecșia mediului.
Interdisciplinaritatea acestor domenii impun o colaborarea strânsă între departamentele facultăţii şi cu alte entităţi organizaţionale.
Trebuie să acordăm o deosebită atenție valorificării oportunităţilor de infrastructură oferite de Centrul de Transfer Tehnologic INCESA.
În acest sens, va fi facilitat accesul la informaţiile oferite de acest centru privind condiţiile de acces, de lucru, cadrul administrativ etc..
O importanță mare vom acorda sprijiniri grupurilor de cercetare interdisciplinare şi atragerea în colectivele de cercetare a studenţilor de top precum și sprijinirea Şcolii Doctorale de Ingineria Resurselor Vegetale și Animale în creşterea standardelor ştiinţifice ale activității de cercetare şi crearea cadrului administrativ de primire a doctoranzilor străini.
În acest sens, doresc să îmi canalizez atenția asupra următoarelor aspecte:
- crearea unor nuclee de cercetare, interdisciplinare și performante, care prin consolidare și vizibilitate să ducă la formarea unor colective de cercetare a domeniului agricol, alimentar, geodezic, silvic și biologic;
- informarea permanenta a cadrelor didactice în privința competițiilor de granturi de cercetare și susținerea acestora în vederea aplicării pentru câștigarea acestora;
- încurajarea cadrelor didactice pentru obținerea de granturi, în cadrul programelor de cercetare științifică cu finanțare națională și internațională în vederea creșterii fondurilor atrase prin cercetare și a vizibilității pe plan național și internațional, manifestată prin participarea la conferințe de prestigiu și publicarea de lucrări în jurnale și reviste cotate ISI;
- -Indexarea revistei facultății în noi baze de date (cu posibilitatea de indexarea revistei în baza de date Clarivate), precum și atragerea unui număr cât mai mare de specialiști care doresc să publice studii în revista Facultății de Agronomie;
- stimularea cadrelor didactice în activitatea de cercetare, implicit a participării tuturor cadrelor didactice și a studenților la manifestări științifice cu caracter național și internațional;
- organizarea de acțiuni de prezentare și popularizare a rezultatelor obținute în activitatea de cercetare științificăȘ
- stimularea și încurajarea activității de cercetare științifică a studenților, masteranzilor și doctoranzilor și implicarea acestora în vederea organizării anuale a sesiunilor științifice studențești cu participare internațională;
- dezvoltarea celor 5 laboratoare de cercetare ştiinţifică performante, din cadrul Centrului de cercetare „AGROCENTRUM”, prin încurajarea formelor de colaborare cu entităţi economice sau cu alte organizatii;
- atragerea unor cercetători de renume internaţional din domeniul agricol și domeniile conexe în vederea stabilirii unor colaborări și parteneriate;
- formarea de colective de cercetare multidisciplinare;
- realizarea de proiecte de colaborare cu alte universități din țară și străinătate pentru participarea la proiecte cu finanțare europeană;
- colaborarea cadrelor didactice ale facultății cu personalul de cercetare de la Stațiunile de Cercetare Dezvoltare din cadrul universității;
- susținerea financiară a cadrelor didactice pentru publicarea de articole științifice în reviste cu factor de impact/scor relativ de influență ridicat;
- stimularea activității de acordare a consultanței de specialitate fermierilor din zonă pentru realizarea unor venituri extrabugetare;
- asigurarea climatului placut, stimulativ și armonios pentru activitățile de cercetare – dezvoltate-inovare și sprijinirea activităților de cercetare ale tuturor cadelor didactice din facultate;
- atragerea de fonduri europene și nu numai pentru dezvoltarea infrastructurii de cercetare și educație;
- exploatarea optimă a patrimoniului, infrastructurii și a logisticii existente, atât în sfera educațională și de cercetare;
- stimularea schimbului de informații științifice universitare, la nivel internațional, dar și cu facultăți de profil din țară.
Internaționalizarea este extrem de importantă pentru ca Facultatea de Agronomie să răspundă cu succes provocărilor globale. Strategia de faţă urmăreşte să integreze şi să promoveze Facultatea de Agronomie și implicit Universitatea din Craiova punând în aplicarea următoarele obiective:
- promovarea dinamică a oferte didactice prin site-ul facultății, ziare de mare circulație, aviziere, newsletter, etc.;
- invitarea unor cadre didactice din străinătate care să predea în cadrul programelor de studii derulate în facultate în calitate de profesori asociați sau invitați, propunerea și acordarea titlurilor de Doctor Honoris Causa sau Profesor Onorific celor care se implică activ în colaborarea cu Universitatea din Craiova;
- realizarea unei imagini emblematice pentru facultate prin definirea simbolurilor specifice – siglă , logo, CD-uri și broșură de prezentare;
- afirmarea Facultatii de Agronomie ca si o facultate de prestigiu;
- consolidarea şi extinderea relaţiilor cu mediul internaţional, diversificarea colaborărilor cu facultăţi de specialitate din străinătate în mod special cu cele din spaţiul european;
- interacţiunea Facultăţii cu mediul academic şi mass- media, în vederea îmbunătăţirii imaginii şi a dezvoltării colaborărilor cu mediul de afaceri;
- stabilirea de parteneriate cu: facultăți similare din țară și străinătate, asociații naționale și internaționale de profil; mediul de afaceri (inclusiv invitarea unor performeri ai domeniului pentru discuții cu
studenții); fundații și ONG-uri, organizații și asociații care desfășoară activități specifice domeniului; parteneriate public – private pentru atragerea de sponsorizări pentru realizarea în comun, a unor proiecte de dezvoltare comunitară; colaborări cu instituții ale statului; colaborării cu absolvenții și susținerea / dezvoltarea de activități comune; - creşterea numărului de doctoranzi români și străini. In acest scop se va asigura o popularizare amplă în străinătate a ofertei educaţionale, în paralel cu amplificarea eforturilor pentru creşterea credibilităţii standardelor educaţionale şi echivalării diplomelor pe care le oferă facultatea;
- creșterea acordurilor de cooperare inclusiv ERASMUS+ cu universități din străinătate și dezvoltarea de parteneriate cu facultăți/departamente din străinătate, inclusiv prin twinning, pentru facilitarea mobilității cadrelor didactice și a studenților, dezvoltarea de programe de studii și participarea în proiecte de cercetare comune – scopul acestora constă în schimbul de bune practici, armonizării și creșterii nivelului de calitate a procesului educațional și cercetării;
- implicarea mai activă a membrilor facultății în organizații științifice și profesionale internaționale;
- crearea la nivelul facultății a unui sistem de informare a cadrelor didactice cu privire la apelurile de proiecte deschise de organismele internaționale, corelate cu direcțiile de cercetare din facultate;
- organizarea de evenimente științifice și culturale cu participarea universităților din străinătate, cu scopul de a facilita procesul mobilităților internaționale, promovarea oportunităților de networking și transferul de bune practici;
- sprijinirea extinderii mobilităţilor internaţionale, atât prin programe susţinute de Uniunea Europeană, cât şi prin programe bilaterale, burse oferite de Guvernul României sau prin Ministerul Educaţiei și Cercetării;
- organizarea de conferințe, workshop-uri, școli de vară și grupuri de lucru în parteneriat cu facultîți de profil și organizații din străinătate, cu scopul de a contribui la formarea profesională a cadrelor didactice din Facultatea de Agronomie a Universității din Craiova.